Sustinere Totala pentru Poli Timisoara


Suporterii celor de la FC Politehnica Timişoara au decis să se prezinte, vineri, la antrenamentele formaţiei antrenate de Dusan Uhrin. În acest fel, fanii alb-violeţi au vrut să-şi exprime sprijinul total faţă de echipă şi să ajute fotbaliştii în depăşirea momentului mai dificil prin care trec.

Câteva sute de susţinători ai echipei au venit la antrenamentul lui Poli, special pentru a prezenta jucătorilor un mesaj de susţinere şi încurajare, înaintea meciului cu FCM Târgu Mureş. “Unu pentru toţi, Toţi pentru titlu”, era scris pe un imens banner purtat de fani. Grupaţi în coloană, ei au intrat pe stadionul “Dan Păltinişanu”, acolo unde a fost programată ultima şedinţă oficială de pregătire înaintea meciului de sâmbătă.

“Echipa este într-o situaţie istorică. Totul depinde de noi. Poli poate îndeplini visul a numeroase generaţii de polişti. Ei sunt armata noastră, cei care ne reprezintă pe teren, sunt cei care pot să ne facă cele mai mari bucurii. Vrem să ştie că suntem mereu alături de ei, chiar dacă unii jucători au anumite probleme, au anumite doleanţe sau nemulţumiri. Noi îi înţelegem, dar le cerem ca în următoarele etape să nu se gândească nici la contracte, nici la prime, nici la transferuri, decât la aceste câteva meciuri după care pot intra în istorie”, a declarat Ema Cernescu, liderul Druckeria.

Fiecăruia dintre jucătorii polişti le-a fost înmânată o scrisoare în care suporterii îşi exprimă în scris gândurile. Fanii au scandat minute în şir numele echipei şi imnurile bine cunoscute. Desigur, au fost folosite ţi câteva torţe şi fumigene.

Elevii lui Dusan Uhrin le-au mulţumit celor prezenţi pentru sprijinul acordat şi i-au aplaudat pentru gestul lor.

Mesaj pentru Poli

Sustinem aceasta echipa de aproape un secol. Am avut parte de 90 de ani de bune si rele, de victorii si infrangeri. Momentele de dezamagire au fost destul de multe, dar cu toate acestea nu am da in schimb pentru nimic in lume amintirile si momentele frumoase petrecute alaturi de Poli.

Poli este pentru noi mai mult decat o echipa de fotbal. Este o familie, este un spirit, este un mod de viata. Cei care inteleg acest lucru se pot numi adevarati polisti, fie ca sunt ultrasi din peluza, suporteri din tribune, jucatori, fosti jucatori, antrenori sau conducatori.

Echipa se afla in fata unei oportunitati extraordinare, de a castiga primul titlu din istorie. Chiar daca noi nu am fost niciodata suporteri de rezultat, fiind alaturi de Poli si la bine si la greu, vrem sa va cerem voua, jucatorilor, pentru ca voi sunteti armata care ne reprezinta in teren, sa castigati acest titlu.

Fiti voi aceia care veti indeplini visul generatiilor de timisoreni si banateni. Fiti voi aceia care ii vor trezi pe toti polistii la viata pentru o clipa, fiti voi aceia care vor arunca in aer Timisoara si care vor declansa vulcanul de entuziasm intr-o seara de mai! Pentru noi, aceasta dorinta nu reprezinta doar o ambitie sportiva, ci un vis care, prin voi, se poate transforma in realitate!

Mai sunt cateva meciuri pana la sfarsitul campionatului. Va intelegem unora si problemele, si doleantele, si poate nemultumirile vizavi de anumite lucruri, dar va rugam, cu admiratie si demnitate, sa nu va ganditi in etapele ce urmeaza nici la bani, nici la prime, nici la contracte, nici la transferuri, la nimic – ci doar la glorioasa pagina de istorie pe care o puteti scrie castigand campionatul!

Oricat v-ar fi de greu pe teren, sa stiti ca zeci de mii de suflete, din multe colturi ale lumii, sunt alaturi de voi in fiecare secunda! Si cand va va fi cel mai greu, aruncati-va privirea catre noi si ascultati cantecele care ne ies din piepturi, pentru ca ele va vor duce spre victorie!

Nu mai este vorba de tactica, de conditie fizica, ci de spirit, curaj si nebunie! Va cerem sa va depasiti limitele si sa luptati alaturi de noi, pentru gloria Timisoarei si a culorilor alb-violete.

Impeuna pentru istorie!

Druckeria & Peluza Sud

Anunțuri

~ de alex rostotchi pe 23 Aprilie 2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: