Piesa lipsa


Am reusit sa ajung in Piata abia dupa 21:30. Am luat la pas centrul Vechi, intesat de trupe SPIR si de Jandarmi si am ajuns la Fantani. Revelion in plina strada. Chiar si trupele de jandarmi de la Litere stateau relaxate in timp ce mini-chioscul era asaltat de o armata de infrigurati. Frigul l-am resimtit si eu din plin, dar am decis sa-l ignor. Am facut jonctiunea cu prietenii mei, si am sunat in stanga si-n dreapta, sa vad cine se mai afla in multime, prin multitudinea de “suporteri” cu hands-free in ureche si borseta la vedere.

Spre dezamgairea mea, am aflat ca deja randurile erau pe cale sa se rupa, marea majoritate a cunoscutilor indreptandu-de spre casa. Am ramas impreuna cu ai mei,  sa ma hranesc putin cu spectacolul pancartelor si mesajelor, cu energia Pietei. Suntem campioni mondiali la caterinca: in romana in engleza, cantat, scandat,  romanul pare nascut sa fie protestatar. Ingeniozitatea bannerelor, a mesajelor, lumea pestrita, de la oameni imbracati elegant, la nebuni care escaladeaza chioscuri, ziduri, totul pentru a iesi in evidenta, lumina calda venita de la reflectoarele televiziunilor, totul formeaza un tablou feeric, stricat doar de frig.

Hainele mele prea civile si insistenta cu care privesc atrage oprobiul unor baieti cu cagula, echipati adecvat. “Avem gabori civili printre noi” se urla din multe piepturi si unii ma privesc in ochi ostentativ. Rad, pentru ca multimea de “protestatari ”, unii echipati chiar in geci Lonsdale creeaza psihoze in randul celor veniti in piata. Imi accept rolul, nu conteaza, sunt doar unul din multime.

Cativa copii ai strazii incearca sa iste un foc in spatele chioscului de la fantani. Se stinge sub bocancii unui rocker inalt, imbracat in geaca de motor “Ce faceti ba, ati inebunit?”.  Omul se pierde in multime, copiii se muta in strada unde isi continua de data asta nestingheriti piromania.

Primesc un telefon de la un prieten: “Ce faci ma esti la Unirii?”. “Nu, ce sa caut acolo?” “Pai spune la televizor ca si-au dat intalnire suporterii la Unirii”. Il expediez pentru ca focul a devenit interesant alimentat cu bannere, mesaje de hartie, steaguri si alti combustibili inventati ad-hoc. Tribal, oamnii trec pe langa el.

Nu mai pot ignora frigul, asa ca le cer pritenilor mei sa rupem si noi randurile, am picioarele bocna. O luam agale spre pasaj, preluand refrenul strazii.

Fara absolut nici un semn, sau vreo avertizare, exact cand ajungem in dreptul lantului de jandarmi dispozitivul se strange ca un arici. “Sa mai stam!” zice unul dintre noi. “Vezi ca nu stai bine” ii spun din bruma de experienta pe care o am, fata in fata cu uniformele. Pe langa mine trece in goana un fotograf cu ochelari. Imi da un ghiont: “Fugi frate, iese macel!” spune si se baga in spatele unui cordon secundar. Nici sa vreau, nu pot sa ma misc pentru ca am picioarele bocna, si oricum nu imi sta in fire sa fug, ma repozitinez chiar in buza pasajului.

Dintr-o data, ca un val cei de pe strada se lovesc de digul de jandarmi: “Cu toti la Unirii!” se striga. Raman perplex, pentru ca nu mai inteleg nimic. Un geam trosneste si se sparge undeva langa noi. Jetul de gaze vine aproape ca un raspuns la spartura. Toata lumea tuseste.” Iata la ce-i buna atata vreme in peluza” imi zic teafar, privind la ai mei, care tusesc si stranuta de mama focului. O ceata de jandarmi se repede spre noi: “Toata lumea la metrou!” suna ordinul catre noi, urmat de o avalansa de ordine pentru ei. Am imaginea unei curse de soareci, si decid sa ignor somarea si sa caut o alta alternativa. Coltul bulevardului este mai bun, are cel putin 3 rute pe le putem alege. Imediat langa noi se strang alti jandarmi, dar au casti albe invechite, spre deosebire de cei cu casti negre care pornesc precis, ei clar nu au pregatirea lor, mai mult se invart in jurul nostru.

Spectacolul inaintarii este grotesc . Ai mei filmeaza punga care se formeaza, in timp ce eu incerc sa-mi revin din soc, si sa-mi dau seama cine si de ce a pornit toata nebunia. In afara de un pet-doua de plastic, din unghiul meu , nu am vazut nimic care sa zboare spre cordon. Ma cutremur, cand ma gandesc ca nu am nici macar curea, iar de sprint, cu picioarele inghetate, nici nu poate fi vorba. Le spun celorlalti sa se desprinda,  s-o luam spre Centrul Vechi, suntem patru gura-casca depasiti total de ce se intampla, langa o multime de civili cu hands-freeuri si statii, trase pe sub caciula. La Biserica Rusa vedem un grup compact care  fuge dinspre BNR spre Bratianu, insa nu este nimeni pe urme.

Ne retragem in noapte spre Centrul Vechi, avand sentimentul frustrant ca lipseste o piesa din peisajul serii. Una importanta care face puzzle-ul indescifrabil, pentru un om care a intors doua minute spatele unui protest frumos, pentru a se trezi in mijlocul unei furtuni.

Am credinta ferma, mai ales urmarind imaginile cu arestatii debarcati din dube,  ca cineva a provocat deliberat acea furtuna, la care nici eu si nici multi suporteri, ultrasi, huligani, protestatari, razvratiti, turbulenti si cum vreti voi, nu am participat, pastrand ferm principiul de la care am pornit: Pasnici, Apolitici, Uniti!

Anunțuri

~ de alex rostotchi pe 20 Ianuarie 2012.

Un răspuns to “Piesa lipsa”

  1. Cred ca furtuna a inceput tot dinspre jandarmi. Se plictiseau oamenii si pe la 11 asa vroiau sa de stingerea! Au preferat sa iasa la atac, sa bata niste oameni si sa-i trimita acasa pe restul. Cam asa e in fiecare seara, iar cand lumea mai si riposteaza, atunci cica „RAZBOI” declansat de huligani…
    Cati ‘huligani’ are Romania?!? Ca de 7 nopti amendeaza cate 50-100?:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: