Finala Oltenilor din Circul Foamei


Justice for Craiova

La rece, a fost o zi ca oricare alta. In momentul in care nu esti atasat emotional nu ai cum sa fii altfel.

Mareea alb-rosie doare pentru un ochi stelist, iar combinatia cu verde si pentru unul roman. Dar practic e cam singurul mod in care poti sa-i deosebesti pe cei imbracati casual, fara sa fii apropiat prea tare de ei. Cei care au verde langa alb-rosu sunt de la Bilbao, cei care au albastru de la Madrid.

De fapt Bucurestiul respira. Asta pentru ca elevii au stat acasa. Se circula uman, ploaia de seara a spalat orasul, si cartierele freamata sub schelele care schimba griul traditional in fatade electorale luminoase. Singurul altfel, e centrul intesat de gratare pline cu “pechinitos”, bere si viermuiala alb-rosie.

Negocierile pentru bilete sunt dure: 200 de euro! Se cere la prima strigare. 100, 80 se ofera de langa gratarele care sfaraie. Bastile caraghioase misuna concentric in jurul centrului vechi si taximetristii, valutistii si carciumarii fac banii anului.

Pe masura ce ora meciului se apropie lucurile se precipita. Bisnitarii plang langa biletele nedate, sticherele cu frf=lpf=mafia devin indescifrabile odata cu sosirea intunericului, si lumea se duce agale spre stadionul luminat.

Inghesuiala obisnuita de la porti nu exista, berea curge in valuri si cele doua coruri se acordeaza. La Steaua – Dinamo vor mai vinde oare bere? Nu mai conteaza fariseismul romanilor, oricum in spatele Casei Mafiei se intind corturi, curve si bauturi scumpe. Totul pentru capii caracatitei.

Inauntru incepe spectacolul. Trecem peste infatuarea crainicului care ne transpune la 800 de kilometrii taman la Pesta, si urmarim display-ul mediocru al placutelor ce compun sigla Europa League. Dac-ar stii toti spaniolii ce coregrafii a vazut fostul stadion, pe asta nu dadeau 50 de centi. Ai nostri ofteaza. Fie au vazut placutele cu echipele romanesti oprite ca de obicei inainte de vreme, fie au participat intr-un fel sau altul la vechile coregrafii expuse pe verdele fostului 23 august.

Madridul are Orgoliul lui. E mediu ca realizare, dar este o coregrafie facuta intr-o deplasare, trebuie apreciata ca atare. Bascii au doar un fazoletti hipnotizant si un cantec fara versuri arhi-cunoscut suporterului roman.

Incepe meciul si diferenta se vede. Atletico are o clasa peste, pentru ca are experienta. S-a asezat in ghete si deja are 1-0. Meciul nu mai conteaza pentru ca un baiat in tricou bleu-marin sprinteaza in teren. Din inaltul tribunei nu se vede despre ce este vorba. “Jimmy – Jump? – Cine stie…?! Nu cred, uite ca mai vine unul!…” Internetul este forjat la greu. In acest timp izbucneste “Mitica la Puscarie” din toate piepturile… Pentru noi e o victorie mare, la fel si pentru oltenii care au aratat lumii ca au resurse sa lupte pentru cauza lor.

Adversarii seamana cu doi boxeri. Cel basc nu are garda, se arunca haotic, dar nu are nici un truc, in timp ce madrileanul are viclenia toreadorului. Loveste in barbie 1-2-3. Bilbao e la podea. Pe gazon… la propiu intr-o mare de larimi. Langa mine un barbat de vreo 50 de ani se tavaleste si se ineaca in lacrimi. La fel tot coltul dinspre Muncii. Ii urasc pentru ca eu nu mai pot simti asa ceva. Viata mi-a luat accesul la bucurie si durere. La Electroaparataj (cat o mai dainui numele asta in constinta colectiva?) se canta “Y Viva España”, umilinta maxima pentru invinsi, care mai au putere sa fluture steagurile ros-alb-verzi si sa-si aplaude luptatorii.

Ne pierdem in noaptea bucuresteana cu un gust amar si doar cu mica bucurie data de oltenii care au reusit sa iasa in fata. Gustul amar pe care unii l-am trait in ceausism cand ne uitam la meciuri la bulgari. Gustul amar ca avem un mare Circ al Foamei, fara nici un parizer in galantare. Un stadion monument pe care se bucura doar strainii, pentru ca noi nu mai avem fotbal, asa cum pe vremea regimului tot ce era bun era exportat si in Circurile foamei gaseai creveti vietnamenzi si spumant Zarea. Ei ne-au nenorocit fotbalul si ne-au furat bucuriile, si tristetile, ne-au depersonalizat si doar oltenii au aratat ca traiesc. Ei au castigat finala din Circul Foamei.

A doua zi ,sub soarele ce si-a revendicat capitala, baietii cu prosoapele pe cefa la rummy, batranii cu halba in mana, pustii in drum spre liceu, bodyguarzii de te miri ce, tatii in parcuri si soferii la stop vorbeau toti despre baietii aia care au alergat tot terenul. O mare victorie in lupta cu sistemul.

Anunțuri

~ de alex rostotchi pe 11 Mai 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: