Liga 3, Etapa 4, Gaz Metan Medias- Steaua – Nord On tour, escala de la Slimnic


Fara rautate, fara partinire. Fara prejudecati si fara ipocrizie. Un episod din ciclul cand e sa se intample, se intampla

 

 

 

 

 

 

 

(www.tribuna.ro) Localnici din Slimnic i-au atacat pe suporterii stelişti pentru că, spun ei, aceştia ar fi urinat pe gardurile unor case. De cealaltă parte, steliştii spun că totul a pornit de la o neînţelegere şi că ar fi coborât din autocarul care îi ducea la Mediaş pentru că unuia dintre ei i s-a făcut rău în maşină.
A fost nevoie de intervenţia mascaţilor, iar în prezent sunt identificaţi toţi cei implicaţi în scandal.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu, Decebal Todăriță, la UPU au ajuns doi bărbaţi de 20 respectiv 25 de ani. „Bărbatul de 20 ani a fost diagnosticat cu plagă tăiată antebraţ drept. A primit îngrijiri medicale, i s-a realizat toaleta plăgii, suturarea acesteia precum şi alte investigaţii medicale specifice. S-a recomandat internare pe secţia Chirurgie Plastică. Pacientul a refuzat internarea şi a fost transportat la Bucureşti cu un echipaj Nursing Medica. Bărbatul de 25 de ani a fost diagnosticat cu o plagă frontală, i s-au acordat îngrijiri medicale iar starea lui nu a necesitat internare. Pacientul a plecat cu recomandări”, a spus Todăriță..

 
Anunțuri

~ de alex rostotchi pe 13 August 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: