Din cenusa-i proprie…


DRUKERIA

Iadul îngerilor violeți

Prima “bakljadă” impresionantă (greu egalabilă și în ziua de azi) pe care am văzut-o în viața mea (evident, la televizor) a fost la începutul meciului din 24 aprilie 1991 dintre Crvena Zvezda și Bayern München, în semifinala Cupei Campionilor Europeni, la un an după mondialul din Italia, atunci când toți băieții din clasă fredonam fascinați melodia “Notti magiche” a Giannei Nannini. Stadionul “Marakana” era un vulcan în plină erupție, iar noi, telespectatorii, aveam impresia că s-au deschis porțile iadului. Un prieten din Variaș, Ioța, mare zvezdaș, care fusese la meciul cu Dynamo Dresden din sferturi, mi-a mărturisit: “Toată viața mi-am dorit să ajung acolo. Când a început însă meciul și s-a declanșat nebunia peste tot în jur, nu puteam să scot nici un sunet, nici o vorbă…Fălcile mi s-au încleștat, mâinile mi-au înțepenit, părul mi s-a făcut măciucă și doar pe obraji simțeam șiroaie de lacrimi pe care nu le puteam opri…Plângeam ca un copil colpeșit de atâta nebunie, pasiune și fanatism!” Aveam să descopăr și eu ulterior că există unele stări și sentimente pe care le poți trăi doar pe stadion. Cine nu a crescut în peluză nu are cum să înțeleagă aceste lucruri.

Copii fiind, ne petrecem zile întregi citind și recitind rubricile dedicate ultrașilor din revista “Tempo”. Ne uitam fascinați la coregrafiile, torcidele și spectacolele pirotehnice ale sârbilor, croaților și bosniecilor, care din păcate au prefațat un război sângeros și inutil. Timid, au început să se manifeste și la Timișoara câțiva entuziaști, infleunțați evident de suporterii italieni și iugoslavi. Așa a luat naștere Commando Viola în 1995, un nume care avea să facă istorie ultra în România. Acest fenomen s-a mulat de minune spiritului orașului nostru, iar fenomenul “Peluza Sud” a început să se dezvolte, ajungând la adevărate performanțe, apreciate în toată Europa. M-am atașat iremediabil de acel colectiv entuziast, devenind o părticică activă a inimosului mecanism alb-violet. Politehnica Timișoara s-a ridicat arareori la nivelul suporterilor săi, dar așa a fost să fie, nu ne-am plâns niciodată, învățați să ne bucurăm de ceea ce avem.

Despre asta-i vorba

În această vară am hotărât să pornim de jos, adoptând echipa de amatori a Universității, singura care mai are o legătură morală cu vechea nostră Poli. Atmosfera de pe stadionul “Știința” și din deplasările din județ demonstrează că nu am greșit. Este un lucru incredibil. Emoțiile pe care le simțim cu ocazia meciurilor și nerăbdarea cu care așteptăm duminicile și sâmbetele sunt barometrul unui lucru temeinic, a unei pasiuni care a prins rădăcini. Meciul împotriva Nădragului a fost însă ceva nemaivăzut în ligile inferioare din România.

Niște idioți notorii, care nu au nici o treabă cu fotbalul și cu tribunele, au interzis în urmă cu câțiva ani pirotehnia pe stadioane. Politicianul infractor Alin Trășculescu și fostul pușcăriaș Mitică Dragomir au găsit de cuviință să propună niște legi care îngrădesc libertatea de exprimare a suporterilor, transformându-i în niște potențiale victime, mereu în raza de acțiune abuzivă a forțelor de ordine. Din păcate, acest fenomen al pumnului în gură este popular în întreaga Europă, dar mulți au nesocotit puterea și pasiunea suporterilor. O torță aprinsă cu sufletul nu poate fi stinsă de nici o lege de căcat. Dresați să ducă o existență falsă și să mintă toată viața, snobii și lingăii din politică nu știu ce înseamnă devotamentul, pasiunea, onoarea…

Există niște lucruri pentru care merită să trăiești. Camaraderia și atașamentul față de valorile autentice fac parte din această categorie. În ierarhia peluzei nimeni nu este ales, acolo trebuie să te impui. Democrația este înlocuită cu meritocrația – doar cei mai buni și respectați răzbesc. Toți sunt însă uniți de dragostea sinceră pentru un simbol local, pentru entitatea sportivă care îi reprezintă ca oameni și suporteri.

“Bakljada” de la meciul de duminică împotriva celor de la Nădrag m-a făcut să retrăiesc pentru câteva clipe acel sentiment unic pe care ți-l poate oferi doar stadionul. Focul, o constantă metafizică din preistorie până în epoca modernă, este cel care nu luminează calea. Torțele, făcliile și fumigenele în noapte te paralizează prin magia lor, te transpun într-o conștiință feerică, te umplu de energie pozitivă și te eliberează inducându-ți o stare de bucurie ritualică. Într-o asemenea atmosferă scorul și meciul cad în planul doi, dar victoria finală reprezintă totuși acel moment culminant care desăvârșește aria sălbatică ce răzbate din piepturile în care mustește adrenalina și setea de glorie.

În altă ordine de idei, “Drojdierii” au sărbătorit 10 ani de existență. Nu mai au ei vlaga de la început, dar s-au transformat în niște lupi bătrâni și iscusiți ai peluzei, care trăiesc pentru Poli. “Am turnat un geț dă dor în uiaga anilor” era textul mesajului afișat cu această ocazie. Sperăm să mai poată scrie unul după alți zece ani. 

Drojdieros, la 10 ani

Am învins și mergem mai departe. Drumul e lung și mai avem de înfruntat multe vicisitudini, dar vorba ceea, “molti nemici, molto onore”. Faptul că la meciurile de pe “Știința” vin tot mai mulți oameni spune destule lucruri despre munca noastră. La fel de grăitor, din punct de vedere personal, este și trecerea în planul secund al derby-ului Serbiei, Crvena Zvezda – Partizan (disputat sămbâtă), care pentru mine pe vremuri însemna totul, în detrimentul unui joc din campionatul județean. Una-i Poli pe pământ, oriunde ar juca! Timișoara respiră prin entuziasmul fiilor ei cei mai fideli, renăscuți din focul torțelor pe care cu mândrie le ridică spre cer! Am trăit o noapte magică, așa cum erau cele din Italia `90, din vremea copilăriei unora dintre noi! Și vor mai fi destule.

Voi încheia cu refrenul simplu dar plin de înțelesuri compus de camaradul Smardoi din Nerău, vechi drojdier și polist și mai vechi:

Chiar de jucăm la Amsterdam

sau la Topolovățul Mare

un singur lucru-i important

că spiritul polist nu moare!”

 

Ne vedem în ultima etapă a turului la Remecea Mare! Sănătace!

 

Forza Viola!

De Goran Mrakić

Anunțuri

~ de alex rostotchi pe 19 Noiembrie 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: