21 de ani fara Misa – Timpul ce trece impotriva noastra


Era o iarna cam ca cea de acum. Ningea si eu eram in spital. Am auzit stirea la un radio care mergea non-stop in camera infirmierelor. Toate vestile rele primite in contextul asta au o rezonanta anume, iarna, spitalul si inima lui Klein care a incetat sa mai bata…

Imaginea lui cu privirea darza si nasul ca al unui Rocky Marciano usor stilizat. Cum sa-ti inchipui ca nu mai este? Imi vine in minte imaginea lui de la meciul Romania – Elvetia. Accidentarea. Parca multimea fierband de pe Ghencea a amutit brusc, odata cu trupul contorsionat care parasea terenul.

Si apoi imaginea lui Pompiliu Popescu, cu vesnicul Kent lung intre buze, cu ciocanul acela in mana, batandu-i piciorul ca pe un snitel. Si el privea in continuare darz, si nu scotea un sunet. Si Doctorul il pansa, si el parea in lumea lui langa furnale, in timp ce pe teren intra Dorinel Munteanu. Ce predare de stafeta, ce testament nevorbit, ce mod de a duce mai departe nationala, si cariera in Germania, acolo unde inima lui nu a mai batut.

Pozele in doliu din Sporturile alb-negru, pline de tus, si privirea aia ce ii va urmari pe toti cei care l-au vazut jucand. Au trecut 21 de ani.

Atat sa fie oare? Unde se duce timpul? unde ramane Klein? Unde este stadionul lui acolo in cer? Langa Furnale? Sub soarele cald al Italiei cu URSS, sau in noaptea magica de la Napoli, unde Maradona, in templul inchinat lui, se ruga langa reclame sa scape de diavolii de romani. L-o fi fixat Misa cu privirea aia pe Maradona? I-a aratat lui Pibe d’oro otel calit in furnalul Siderurgistului?

Au trecut 21 de ani, o generatie intreaga a venit si a plecat din tribuna, Klein a ramas doar pe banerele si in cantecele unor tineri care poate nu l-au vazut jucand, dar sunt facuti din acelasi os, calit in furnale, cu sufletele furate de privirea aia crancena.

El si multi altii nu mai sunt, si privirea aia nu o mai vad la nimeni. Cum nu mai vad nici maestria lui Hagi, tenacitatea lui Lacatus, finetea lui Ilie Dumitrescu sau instinctul de pradator al lui Raducioiu. Si tribuna s-a schimbat, au venit altii cautand sa vada privirea aceea si ea nu se mai regaseste la nimeni. Pentru ca de ce ceva vreme parca suntem blestemati sa traim din amintiri, si timpul trece impotriva noastra.

Anunțuri

~ de alex rostotchi pe 3 Februarie 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: