Fotbal intern, Cupa României: – Dinamo – Astra, File de istorie in Alb-roșu, dar în alb-negru?


Poate ultimul meci in Groapa. Poate… pentru ca in Romania, de la stadiul de intentie, la cel de realizare, este aceeasi distanta de la Pamant la Soare. Si chiar si atunci cand te trezesti cu un lucru ridicat, botezat si inaugurat nu ai certitudinea ca te vei bucura de el mai mult decat o perioada infima. Pana la urma suntem tara proiectelor surpate, a stadioanelor cu acoperis cu scurgere, a autostrazilor si tunelelor de metrou ruinate de hotie si incompetenta.

Dinamo se va inzestra in speranta unui Euro 2020 cu un stadion nou. Cu cat vor intarzia lucrarile, cat va dura pana ce se va materializa proiectul chiar nu mai conteaza, important este ca in sfarsit suporterii unei echipe mari vor primi ceea ce merita.

Ultimul meci in decembrie tarziu. Dar primul? Prima intalnire cu Groapa, cine si-o mai aminteste? impactul acela cand intri la peluza de sus si vezi ovalul alb – rosu? Dar daca derulezi invers imaginile? Vechile gradene, si arhitectura inegala, oarecum ciudata? Unde se duce filmul?

Eu am vazut cu un prieten un Dinamo-Ceahlaul. Faceam turul tuturor stadioanelor din Bucuresti, si copii fiind incercam sa intram fara bilet sa invatam fotbalul de la sursa. Sa mirosim gazonul, sa vedem cluburi, vestiare, personajele din tribune, la fel de importante precum cele de pe iarba. Ca de obicei ne-am rugat de cei de la poarta sa ne lase sa intram dar erau impasibili. Un domn in camasa si pantaloni de stofa ne-a reperat si ne-a acostat.

– Cati bani aveti?

Ne-am scotocit si am gasit vreo doi Eminescu, echivalentul denominat al 2 Roni astazi dar atunci un pechet de Carpati.

– Veniti cu mine! a fost ordinul si noi ne-am conformat. Am intrat in cladirea clubului, cateva culoare, o scara interioara, si apoi ne-am trezit in spatele tribunei a doua. Am fost catapultati chiar in spatele bancilor care erau atunci pe partea tunelului.

Dupa ce ne-a trecut dezamagirea ca am ramas fara bani ne-am bucurat de spectacol. Dinamo avea tricouri frumoase, Ceahlaul era victima sigura si stadionul miroasea a toate ingredientele, fum, gazon tuns, kelen. Nicu Galerie se agita in stilul caracteristic si de pe banca cainilor venea fum de trabuc, semn ca Mister era multumit de joc.

Steagurile fluturau, si tricourile cu Arsenal abundau si ma agasau, eu fiind fan inrait United. Era innorat, si batea un vant rece, dar caldura cainilor se simtea. Era acolo, un spirit amestecat de libertate de curand dobandita, de rigoare, pentru ca inca erau multe uniforme in tribune, de grobian si elite toate adunate sub steagul alb-rosu. Era locul unde Mutu sau Nicu Galerie stateau cot la cot cu generali in civil spargand seminte si chibitind.

De curand cand am revenit neimplicat emotional pe Dinamo nu am mai gasit acea atmosfera, poate ca ea va reveni odata cu noua arena, desi mi se pare ca ea a murit si nu se mai regaseste oricat am vrea sa o revedemla fel ca in filmele alb-negru.

Sunt franturi de amintiri in alb-negru despre istoria alb-rosie. Acum cainii se pregatesc pentru o noua pagina. Daca promisiunile se vor materializa…

Picture 1 Picture 2 Picture 3 Picture 4 Picture 5 Picture 6 Picture 7 Picture 8 Picture 9 Picture 10 Picture 11 Picture 12 Picture 13 Picture 14 Picture 15 Picture 16 Picture 17 Picture 18 Picture 19 Picture 20 Picture 21 Picture 22 Picture 23

 

 

 

 

Anunțuri

~ de alex rostotchi pe 16 Decembrie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: