Asociatia Sepciile Rosii – Universitatea Cluj

 

26.03.2010 – Asociatia „SEPCILE ROSII 1919” este functionala. S-a reusit inregistrarea ei si s-au inceput actiunile de inscriere si strangere a cotizatiilor.
Taxa de inscriere este de 100 lei.
Cotizatia lunara este de 20 lei.
Pana in prezent sunt inscrisi 40 de membri care au achitat taxa de inscriere. Achitarea cotizatiei lunare se va face la casierul asociatiei, Cristian Ciucur.

„Suporterii Universităţii au pus bazele asociaţiei „Şepcile roşii” pentru a susţine acţiunile echipelor „alb-negre”, a declarat Călin Mişan, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Acesta a mai afirmat că printre primele acţiuni pe care le-a întreprins noua organizaţie a fost achiziţionarea unui abonament de 500 de euro la tribuna VIP a arenei „Clujana”.

„Suntem momentan cam 40 de oameni, însă ţelul nostru nu e să fim cât mai mulţi. Important e să atragem oameni sufletişti care să se implice în proiecte. Banii provin din cotizaţii, iar acum am demarat o campanie pentru redirecţionarea acelui procent de 2% din venit către asociaţie. Probabil că vom contribui şi la costurile deplasărilor”, a anunţat Călin Mişan.

Fanii au organizat în trecut şi acţiuni caritabile, împărţind cadouri la căminele de bătrâni sau la diferite case de copii din oraş.

ASOCIATIA SEPCILE ROSII 1919

Adresa: Nicolae Pascaly 5

Localitate: Cluj-Napoca

Judet: CLUJ

Telefon: 0723249458



Anunțuri

2 răspunsuri to “Asociatia Sepciile Rosii – Universitatea Cluj”

  1. salut.
    numele meu este Dreghici Mihai, sunt suporter al Universitati Cluj
    de cand ma stiu. Imi place idea voastra de a infiinta o asociatie, BRAVO.
    Doresc sa ma inscriu. Cum se procedeaza?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: